Postări

Se afișează postări din decembrie, 2017

Capitolele XXI-XXV, "Al treilea val" de Alvin Toffler

Capitolul XXI, „Vartejul spiritual” Imaginea noastra despre natura nu mai e aceea care a fost în al doilea val, atunci când scopul nostru principal era maximizarea profitului și neglijarea totala a efectelor asupra naturii. In al treilea val, oamenii sunt preocupați de ecologie, de refacerea părților afectate ale naturii în al doilea val și chiar de posibilitatea existentei vieții extraterestre. Daca în al doilea val omul era văzut ca punctul culminant al evolutiei, in al treilea val omul a ajuns sa creeze evoluția, descoperind ADN-ul. In al doilea val viitorul era reprezentat de o linie continua fără final, dar în al treilea val viitorul e format din urcări și coborâri iar acestea ne pot fi benefice sau nu, în funcție de modul în care le privim. Timpul apare aici relativ, nu absolut. In noul val lucrurile se studiaza in ansamblul lor, existand chiar o știință a sistemelor, în timp ce în al doilea val totul era portionat si studiat pe bucati. Lumea celui de-al treilea val...

Capitolele XVI-XX, "Al treilea val" de Alvin Toffler

Capitolul XVI : „Casa Electronica ”              Scimbarile provocate de al Treilea Val incep sa afecteze si viata familiilor si caminele acestora deoarece sunt infiintate multe intreprinderi mici, iar  noul sistem este capabil sa scoata foarte multe locuri de munca.  Tehnologia ne va permite sa monitorizam a ctivitatea firmei sau sa ne indeplinim activitatile normale de munca din propriul fotoliu de acasa.  Capitolul XVII : „Familiile Viitorului”               Familia specifica celui de al Doilea Val este formata din tata, mama, si copiii.  Acum, in zilele noastre, incep sa apara familii cu un singur parinte , familii cu copii din alte casnicii sau chiar familii de adulti, care refuza sa aibe copii.  Familia viitorului isi va face simtita prezenta sub diverse forme  Nu va mai exista un tip de familie dominanta. Vor exista mai multe forme de familie, cat de cat egale ca numar...